2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţişti şi un consilier în atenţia ANI

Poliţişti şi un consilier în atenţia ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în cazul a cinci persoane, patru angajați din Poliție și un consilier județean. ANI i-a dat pe cei cinci pe mâna parchetului.

Mihai Remus Gheorghe

Mihai Remus Gheorghe, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către GHEORGHE MIHAI MARIUS a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat venituri încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 4.446 Lei, venituri din activități independente în valoare totală de 2.192 Lei, bunuri imobile reprezentând un apartament, bunuri mobile reprezentând un autovehicul precum și datorii, reprezentând un credit bancar în valoare de 271.414 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Nicolae Cristian Berechet

Pentru Nicolae Cristian Berechet, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, ANI a făcut sesizare la parchet.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Nicolae Cristian Berechet a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 20.528 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Felician Rodina

Felician Rodina – Agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin
Sesizare parc

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către RODINA FELICIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 14.714 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Nicolae Cismaru

Nicolae Cismaru – fost Funcționar public cu statut special în cadrul Poliției Transporturi Feroviare Curtici
SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CISMARU NICOLAE a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din profesii libere și comerciale în sumă totală 55.460 Lei, din dividende în sumă totală de 4.246 Lei și din jocuri de noroc în valoare de 106 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Adrian Florin Hopşa

Adrian Florin Hopşa – Consilier Județean în cadrul CJ Neamț
SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către HOPȘA ADRIAN FLORIN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc și dobânzi în valoare de 108.798 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS