Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina.
Ciucă a spus că autorităţile de la Bucureşti monitorizează permanent datele legate de mediu în acest caz.
Premierul României a liniștit populația în privința situației de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina. Nicolae Ciucă susține că țara noastră e pregătită în fața oricărui scenariu.
„În ultimele zile pe fondul evenimentelor de la centrala de la Zaporojie au existat o serie întreagă de date și informații referitoare la pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală.
Dau garanții și asigur că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare. Monitorizăm permanent toate datele de mediu și suntem în permanentă legătură cu autoritățile europene și partenerii din Ucraina.
Instituțiile statului au luat măsuri și sunt pregătite să informeze în timp util populația.
Avem mijloacele pentru protejarea populației”, a spus Ciucă.