7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia: Peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19

România: Peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19

Peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 și 7 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.065 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 1.800 mai puține față de ziua anterioară. 344 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a anunțat duminică Ministerul Sănătății.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 132 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.415, cu 118 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 268 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Din cei 268 pacienți internați la ATI, 231 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 424 sunt minori, 418 fiind internați în secții, cu 12 mai mulți față de ziua anterioară, și 6 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până duminică, 66.490 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 7 decese (5 bărbați și două femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 7 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și erau nevaccinați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS