0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR SA va primi 8,77 miliarde de lei, din cadrul PNRR

CFR SA va primi 8,77 miliarde de lei, din cadrul PNRR

Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) anunță, luni, că a fost semnat primul și cel mai important contract de finanțare pentru domeniul feroviar, în valoare de 8,77 miliarde lei, din cadrul Programului Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR).

Contractul de finanțare are drept scop modenizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km.

„Este cel mai important contract de finanțare din PNRR, un obiectiv prioritar pentru compania noastră, deoarece ne dorim ca infrastructura feroviară din zona de vest a țării să se alinieze standardelor europene de transport și să ofere călătorilor, care optează pentru transportul feroviar, atât pe distanțe lungi, cât și pe distanțe scurte, condiții moderne de călătorie, și aici ne referim la o infrastructură care va permite o viteză maximă de circulație de 160 km/h, stații moderne, servicii publice de calitate pentru călători, facilități sigure de tranzitare sau staționare în zonele publice, inclusiv amenajarea zonelor de acces și de deplasare pentru persoanele cu dizabilități.

Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad va contribui cu siguranță la nu doar la creșterea economică națională, dar și la cea locală, deoarece prin acest obiectiv vom asigura o conexiune feroviară modernă între localitățile adiacente acestui tronson de cale ferată și rețeaua națională”, a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA, potrivit stirileprotv.ro.

Contractul are drept scop modenizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad

Contractul de finanțare are drept scop modenizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km.

Proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, este structurat în următoarele 4 loturi, fiecare lot având deja constructorul desemnat, în cadrul procedurilor de licitație publică pentru proiectare și execuție lucrări, astfel:

Lotul 1: Caransebeș – Lugoj
Lotul 2: Lugoj – Timișoara Est
Lotul 3: Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr. D
Lotul 4: Ronaţ Triaj Gr. D – Arad

CFR SA va contribui în mod direct la dezvoltarea infrastructurii și suprastructurii feroviare

Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, primul obiectiv feroviar cu finanțare asigurată în cadrul PNRR, în valoare de 8,77 miliarde lei, CFR SA va contribui în mod direct la dezvoltarea infrastructurii și suprastructurii feroviare din vestul țării, prin lucrări de specialitate complexe, care vor fi executate pe toate cele 4 loturi ale traseului, printre care amintim:

► dublarea liniei de cale ferată pe toată lungimea traseului:
► refacerea infrastructurii liniilor și corectarea traseului pentru atingerea vitezei de circulație de 160 km/h;
► modernizarea clădirilor de călători;
► construirea de pasarele pietonale și adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene;
► înfiintarea de halte de călători în zonele urbane, pentru accesul direct la rețeaua feroviară de transport;
► desființarea sau transformarea trecerilor la nivel în pasaje denivelate;
► lucrări specifice de exploatare feroviară, prin construirea a două clădiri de mentenanță, un centru regional de management al traficului și sistem ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM -R).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS