Scrumbia de Dunăre este unul dintre puţinii peşti migratori din România. Una dintre cele mai interesante curiozităţi legate de această specie fiind că în timpul migraţiei pe fluviu spre locurile de reproducere nu se hrăneşte, scrie Agerpres.
Alosa immaculata, scrumbia de Dunăre, are corpul alungit, pe spate are nuanţe de verde şi albastru, iar lateralele sunt argintii. Lungimea obişnuită a unui exemplar este de 25-35 de centimetri, dar se poate captura legal atunci când atinge 22 de centimetri.
„Scrumbia de Dunăre nu se hrăneşte în perioada migraţiei pe fluviu, ci numai în mare, iar hrana sa este formată până la 75% din peşti marini de talie mică, apoi nevertebrate, mai ales crustacee. După ce parcurge cel puţin 300 de kilometri şi ajunge la zonele de reproducere, unele dintre ele aflate la Porţile de Fier, s-a constatat că scrumbia începe să se hrănească chiar şi în Dunăre”, a declarat pentru AGERPRES ihtiologul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Aurel Năstase.
Cinci specii de scrumbie, în Europa
O altă curiozitate a speciei este faptul că solzii caduci ai scrumbiei afectaţi de factori mecanici, precum lovituri, izbituri sau muşcăturile unor prădători, cad şi sunt înlocuiţi cu alţii noi.
„Scrumbiei nu îi este caracteristic însă fenomenul de năpârlire prin înlocuirea solzilor periodic”, a precizat specialistul INCDDD.
Scrumbiile se găsesc doar în emisfera nordică a pământului. Patru specii se află în America de Nord, iar cinci se găsesc în Europa. Două dintre acestea cinci fac parte din fauna piscicolă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Specia este întâlnită atât în Marea Neagră, cât şi în Marea Azov. În perioada de reproducere aceasta urcă pe Dunăre, Nistru, Nipru şi Don. În România, se găseşte de-a lungul litoralului Mării Negre, iar pe Dunăre, pe tot traseul fluviului, în perioada de reproducere. În momentul de faţă, migraţia ei se opreşte la barajul Porţile de Fier. Iernează în Marea Neagră, la distanţă de ţărm şi la adâncimi de până la 90 de metri.
„Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de doi – trei ani, la o lungime corporală de 20-30 de centimetri. Actualmente, prolificitatea absolută a speciei în arealul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este cuprinsă între aproximativ 14.000 şi 140.000 de icre/femelă, în funcţie de talie şi de vârstă, cea mai ridicată înregistrându-se la vârsta de cinci ani”, se arată în lucrarea „Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, semnată de specialistul INCDDD, Vasile Oţel.
Când începe migrația de reproducere
Migraţia de reproducere pe Dunăre începe atunci când apa atinge temperatura de 3-5 grade Celsius, în februarie-martie, are o intensitate maximă la temperatura 9-17 grade Celsius, aprilie-mai, şi se încheie la 22-26 grade Celsius, la sfârşitul lunii iulie.
„Primele cârduri care pătrund în Dunăre sunt formate din masculi. S-a constatat că există o ciclicitate de 10-11 ani privind vârfurile de migraţie. Acest aspect este influenţat şi de nivelurile Dunării. Icrele sunt depuse în mai multe porţii, în bancuri, de obicei noaptea şi dimineaţa. Plutesc şi sunt purtate de curenţi. După reproducere, o mică parte dintre adulţi se mai întorc în mare şi la fel procedează şi puietul din anul curent care are o lungime de până la doi centimetri, el fiind semnalat la ţărm începând cu finele lunii iunie”, se menţionează în lucrarea amintită.
Citește întreg articolul pe Agerpres.
