În 1992, în districtul Lichtenhagen din Rostock, Germania, Casa Floarea Soarelui, un bloc care adăpostea un grup de romi şi lucrători vietnamezi a fost ţinta celui mai grav atac împotriva unui alt grup etnic/social din Germania postbelică.
Sute de romi care au fugit din România în Germania la începutul anilor 1990 au solicitat azil la centrul central de primire din Rostock-Lichtenhagen, unde locuiau şi lucrători vietnamezi. Cu o zi înainte de începerea pogromului, un ziar nemţesc a citat tineri localnici care spuneau că ar putea trăi bine cu vietnamezii, dar nu cu romii, de care ar fi vrut să scape.
30 de ani de la atacurile din Rostock
„În apogeul revoltelor, cu aproximativ 3.000 de privitori din cartier aplaudând, au fost aruncate pietre și cocktailuri Molotov, pompierii au fost obstrucționați, polițiștii au avut o atitudine pasivă și chiar s-au retras de la fața locului, lăsând victimele la soarta lor”, povesteşte Izabela Tiberiade, o tânără de etnie romă din Craiova, care lucrează într-un network european pentru apărarea drepturilor omului. Domeniul său de expertiză este legat de migraţie, statutul refugiaţilor, deportări.
“După pogrom, locuitorilor din blocurile vecine li se oferă cazare fără chirie pentru o lună. Victimele, pe de altă parte, nu primesc niciun ajutor și nicio compensație. Dimpotrivă: mai întâi sunt distribuiți în adăposturi de urgență din toată țara, apoi cererile de azil le sunt respinse. Dreptul la azil se diminuează ca rezultat al Legii Fundamentale adoptate după atacuri. În urma acestor atacuri vietnamezii se organizează într-o asociație și mai târziu luptă pentru drept de ședere, în timp ce romilor li se cere să părăsească țara. Ei dispar mai întâi din Rostock, apoi din Germania și în cele din urmă aproape nimeni nu știe că și ei au fost atacați în acele vremuri, nemaivorbind de faptul că nu au primit niciodată vreo compensaţie pentru teroarea suferită”, spune tânăra.
Vocea romilor la ceremonia de comemorare
Izabela a studiat la un colegiu de renume din Craiova, apoi a urmat Dreptul la Malmo, în Suedia. Încă de la început, a avut o misiune clară. Să lupte pentru comunitatea sa şi să devină o voce puternică. Acum lucrează pentru Suedia şi Danemarca, unde reprezintă cazuri la Agenţia Naţională pentru Migraţie.
Pe 22 august, s-au împlinit trei decenii de la violenţele din Rostock, iar Izabela a fost invitată la ceremonia de comemorare, ca reprezentant al comunităţii care a fost ţinta atacurilor. Invitaţia a venit din partea Primăriei Rostock şi a Preşedintelui Federal Frank Walter Steinmeier.
„Am stat în fața casei Floarea-Soarelui, împreună cu Nguyen Do Thinh, reprezentantul comunităţii vietnameze, care a evadat din pensiune la acea vreme, Romani Rose, președintele Consiliului Central al Germaniei Sinti și Romilor și președintele federal Frank-Walter Steinmeier (SPD).
Izabela Tiberiade a ţinut să sublinieze, în acest cadru, că rasismul nu a dispărut nicăieri, a vorbit despre cât de greu atârnă amintirea evenimentelor de la Rostock pentru părinții săi şi romii din comunitatea din care face parte şi despre lipsa oricărui fel de compensaţie pentru cele întâmplate. „Mi-am dat seama cât de mare este responsabilitatea mea de a oferi poporului meu o voce care nu a fost auzită de treizeci de ani”, spune Izabela.
Tânăra originară din Craiova a discutat cu mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor prezenţi la eveniment pe marginea unei colaborări pe termen lung şi o viitoare vizită în oraşul nostru.
Un lung proces de vindecare
Demersurile făcute de Izabela în toţi aceşti ani, începând cu drumul ales încă din perioada studiilor, sunt, de fapt, parte dintr-un „lung proces de vindecare”, spune aceasta: „Vindecare după ani de nerecunoaştere a sclaviei, a genocidului din al Doilea Război Mondial, a sistemului de segregare, asimilare şi discriminare din perioada comunistă”.
Legătura între autorităţile germane, mişcarea civică şi mass media cu aceste victime din România sunt partea unor iniţiative ale Izabelei şi ale organizaţiei tatălui său, Romeo Tiberiade, un reprezentant important al acestei comunităţi pe plan local.
„În cele din urmă, Rostock-Lichtenhagen este doar o un episod dintr-un şir constant de discriminări, inegalităţi şi nedreptăţi. Antițigănismul ne afectează în fiecare zi”, spune Izabela Tiberiade.
