-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrețul lemnului de foc ar putea fi plafonat la 500 de lei metrul cub

Prețul lemnului de foc ar putea fi plafonat la 500 de lei metrul cub

Au fost patru ore de discuţii între liderii Coaliţiei despre măsuri menite să ajute populaţia la iarnă, după ce Comisia Europeană a lansat oficial un plan de urgenţă pentru a reduce creşterea facturilor şi preţurilor la energie. În şedinţa de astăzi s-au căutat şi soluţii pentru românii care se încălzesc cu lemne.

Ministerul Mediulu a anunţat, joi, că pregăteşte un act normativ pentru plafonarea preţului lemnului utilizat pentru încălzire. Măsura a fost aprobată în coaliţie şi ar urma să se aplice pentru şase luni. 

”În urma deciziei Coaliţiei de guvernare de joi, 15 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni”, a transmis, joi, Ministerul Mediului. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului, potrivit observatornews.ro.

”În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum şi a perspectivelor pe termen scurt şi mediu, constatăm o serie de creşteri artificiale ale preţurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire.

În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate

În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate. Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetăţeni riscă să devină victimele unor creşteri de preţ nejustificate, în situaţii speciale şi pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină şi să blocheze posibilitatea apariţiei unor astfel de situaţii. În prezent, specialiştii noştri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp”, a declarat ministrul Tánczos Barna. 

Proiectul de act normativ va cuprinde şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor

În paralel cu plafonarea preţului de vânzare al lemnului pentru încălzire, proiectul de act normativ va cuprinde şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor, printre care se numără limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc şi a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât şi în afara UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS