5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate300 de radare fixe vor fi instalate pe drumuri aglomerate din România

300 de radare fixe vor fi instalate pe drumuri aglomerate din România

Poliția Română a început procedurile pentru cumpărarea celor 300 de radare fixe care urmează să fie instalate pe cele mai aglomerate drumuri din țară.

Investiția o să coste la început peste 2 milioane 700 de mii de euro. Camerele ar urma să îi ajute pe oamenii legii în captarea plăcuțelor de înmatriculare chiar și la 100 de metri distanță.
Poliția Română a demarat licitația pentru 300 de camere cu un sistem de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare care o să transmită în dispecerat inclusiv dacă șoferii nu au certificat sau ITP valabil.

„Aceste camere vor fi amplasate în 131 de locaţii, pe 3 tronsoane: Bucureşti-Sibiu, Bucureşti-Braşov, Bucureşti-Mangalia. Este vorba despre camere atât mobile cât şi fixe cu ajutorul cărora vor fi identificate abateri de la regimul rutier. Cele mobile vor avea capacitatea de preluare a imaginilor pe ambele sensuri de mers.”, a precizat, la Antena 3, Agentul Horațiu Pop, Direcția Rutieră.

Camerele vor capta plăcuțele de înmatriculare pentru ca mai apoi polițiștii să poată să-i tragă la răspundere pe șoferi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS