Avertizare meteo ANM de vreme severă în următoarele ore, în mai multe regiuni din ţară. Meteorologii anunţă ploi torenţiale, dar şi vânt puternic care va sufla cu până la 100 de km/h.
Prima avertizare, de tip cod galben, este valabilă de astăzi, 1 octombrie 2022, ora 17.00, până mâine, 2 octombrie, la ora 6.00.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi noaptea pe arii restrânse și în centrul, sudul și sud-estul țării”, se arată în avertizarea meteo ANM.
O altă avertizare meteo, tot de cod galben, este valabilă mâine, 2 octombrie 2022, în intervalul 6.00-20.00.
„Începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Banatului, în Oltenia și în sud-vestul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi pentru intervale scurte de timp local și în est, sud-est și centru”, au avertizat meteorologii ANM.