5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRata inflaţiei în Turcia, la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani

Rata inflaţiei în Turcia, la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la 83,45% în septembrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, sub estimările oficiale, conform datelor oficiale publicate luni, după ce Banca Centrală a surprins pieţele reducând dobânzile de două ori într-o lună, transmit Reuters și Agerpres.

Inflaţia creşte în Turcia din toamna anului trecut, în urma deprecierii monedei naţionale. Pe parcursul anului 2021, lira turcească a pierdut 44% din valoare în raport cu dolarul, la care s-a adăugat o nouă depreciere de 26% de la 1 ianuarie 2022 şi până în prezent, în pofida intervenţiilor repetate pe piaţă ale Băncii Centrale.

Moneda Turciei are una din cele mai slabe evoluţii în rândul monedelor de pe pieţele emergente.

Spre deosebire de teoriile economice clasice, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este de părere că dobânzile ridicate favorizează inflaţia şi, în consecinţă, în perioada septembrie – decembrie anul trecut a forţat Banca Turciei să reducă dobânda de referinţă de la 19% până la 12%, ceea ce a provocat o gravă depreciere a lirei turceşti.

Noile date publicate luni de Banca Centrală a Turciei vin după ce în urmă cu două săptămâni președintele turc Recep Erdogan dădea asigurări că inflația „nu este o amenințare economică insurmontabilă”, invocând în acest sens propria pregătire de economist.

Însă Recep Erdogan nu are pregătire de economist, după cum nota și agenția Reuters la momentul respectiv. Președintele turc are în schimb studiile necesare pentru a deveni un imam. Anterior Recep Erdogan afirmase că inflația va scădea, „cu voia lui Allah”.

Inflația a produs o explozie a costului de trai în Turcia

În ritm lunar, preţurile de consum în Turcia au urcat la 3,08% în septembrie, conform datelor Institutului de Statistică, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 3,8%. În ritm anual, analiştii previzionau o rată a inflaţiei de 84,63%.

Rata anuală a inflaţiei în Turcia din septembrie este la cel mai ridicat nivel din iulie 1998, când se situa la 85,3%.

Avansul inflaţiei de luna trecută a fost cauzat de un salt de aproape 118% al costurilor cu transportul, categorie unde sunt incluse şi preţurile la energie, urmate de o creştere de 93,05% a preţurilor la alimente şi băuturi non-alcoolice.

După anunţarea datelor privind inflaţia, lira turcească se tranzacţiona la 18,562 faţă de dolar, iar anul acesta moneda a pierdut aproximativ 29% din valoare în raport cu dolarul.

Analiştii intervievaţi de Reuters săptămâna trecută se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei în Turcia să scadă la 72% până la finalul lui 2022. Guvernul susţine că inflaţia va scădea datorită programului economic care prioritizează dobânzile scăzute pentru a majora producţia şi exporturile, în vederea obţinerii unui excedent de cont curent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS