2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrecem la ora de iarnă, în această noapte

Trecem la ora de iarnă, în această noapte

În această noapte trecem la ora oficială „de iarnă”. Astfel, ora 4.00 devine ora 3.00. Acest lucru face ca ziua de 30 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare, scrie G4Media.

CFR Călători a anunţat că începând din 30 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. „În noaptea de 29/30 octombrie 2022, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite. Acolo vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 30 octombrie 2022, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, este mesajul CFR Călători.

Până în ce lună se aplică ora de iarnă

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie. Atunci România va trece, din nou, la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei. Măsură urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant. Au existat studii care au sugerat că economiile de energie sunt minore. De asemenea, cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

Când a fost folosită prima dată ora de vară

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS