O șoferiță a fost rănită şi două maşini au fost avariate, luni dimineaţă, după ce au lovit un cerb care a pătruns pe Drumul Naţional 14B, în afara localităţii Copşa Mică, a anunţat IPJ Sibiu, citat Digi24.
Accidentul a avut loc luni dimineață, în apropierea localității Copșa Mică. Cei doi șoferi care se deplasau în direcții opuse s-au trezit cu animalul în mijlocul șoselei și nu au reușit să îl evite. Unul dintre conducătorii auto a fost grav rănit, iar cerbul a murit.
„Din primele cercetări rezultă că un cerb a pătruns pe carosabil unde a fost surprins şi lovit de două autoturisme conduse din direcţii opuse. Este vorba despre un autoturism condus spre Blaj de către o femeie în vârstă de 39 de ani, din Cisnădie, şi un autoturism condus spre Copşa Mică de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Harghita.
Evenimentul a dus la rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital conştientă. Animalul a decedat in urma impactului”, s arată în comunicat.
Femeia rănită a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportată conştientă la Spitalul Municipal din Mediaş.