Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de mamă-eroină, reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau mai mult de zece copii, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni şi citat de Agerpres.
Medni Kadîrova, soţia liderului cecen Ramzan Kadîrov, a cărui familie numără 14 copii, potrivit site-ului oficial al preşedinţiei cecene, a devenit una dintre primele femei căreia Vladimir Putin i-a acordat titlul de mamă-eroină.
A doua femeie decorată de Putin este Olga Dehtiarenko din Peninsula Iamal, situată la nord de cercul polar. Familia sa, care creşte zece copii, a câştigat în 2020 concursul naţional „Familia anului”, potrivit media locale.
Nostalgic după epoca sovietică, Vladimir Putin a restabilit în august acest titlu.
Titlul de mamă-eroină a fost decernat pentru prima dată în Uniunea Sovietică în octombrie 1944 şi era menit să încurajeze natalitatea, în condiţiile în care milioane de sovietici fuseseră ucişi în Al Doilea Război Mondial.
Acest ordin a încetat să existe după prăbuşirea Uniunii Sovietice, în 1991.
În condiţiile în care Rusia se confruntă de ani de zile cu o nouă criză demografică, care s-a accentuat odată cu pandemia de COVID-19 şi cu declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, Vladimir Putin a decis să restabilească acest titlu, ordonând acordarea unui milion de ruble (circa 16.200 de euro) femeilor declarate mame-eroine.
Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei publicate de Agenţia Rusă pentru Statistici (Rosstat), circa 147 de milioane de persoane locuiau în Federaţia Rusă în octombrie-noiembrie 2021, cu un milion mai puţin decât în 1992, după destrămarea Uniunii Sovietice.