-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCompania Blue Air va fi preluată de statul român

Compania Blue Air va fi preluată de statul român

Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acționar majoritar al companiei aeriene Blue Air, a declarat pentru cursdeguvernare.ro președintele autorității, Florian Daniel Geantă, citat de Hotnews.

El a spus că în cursul zilei de joi va notifica Blue Air că a inițiat această procedură, după ce Ministerul Finanțelor a decis să fie executată garanția privind ajutorul de stat acordat în vara anului 2020.

„În baza adresei pe care am primit-o ieri (miercuri – n.r.) de la Ministerul Finanțelor, vă pot spune că am inițiat procedura prin care o să devenim acționar majoritar al Blue Air”, a declarat șeful Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

Întrebat dacă poate estima un termen până la care AAAS va prelua pachetul majoritar de acțiuni la operatorul de transport aerian, Daniel Geantă a menționat că este greu de precizat cât timp va dura această procedură, care va avea mai multe etape.

Blue Air și-a suspendat la începutul lui septembrie toate cursele

Reamintim că în 6 septembrie Blue Air a suspendat toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând că Ministerul Mediului a pus poprire pe toate conturile companiei.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu că a decis suspendarea popririi şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, însă compania a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, argumentând lipsa banilor pentru combustibil şi pentru celelalte cheltuieli operaţionale. Și acel termen a fost însă amânat.

La jumătatea lunii septembrie, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Corpul de control va face verificări pentru a stabili adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei aeriene. Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: „Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS