4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateImagini pornografice, difuzate la o dezbatere a Ministerului Digitalizării pe tema legii securităţii cibernetice 

Imagini pornografice, difuzate la o dezbatere a Ministerului Digitalizării pe tema legii securităţii cibernetice 

Un incident de securitate a avut loc vineri fix la dezbaterea proiectului de Lege pentru securitatea și apărarea cibernetică a României. Pe ecranul din sală conectat la Zoom cu cei care participau în mod virtual a apărut un montaj cu imagini cu conţinut sexual. În afară de imagini pornografice, dezbatarea a fost întreruptă şi de cântece ruseşti.

Incident de securitate ruşinos pentru România. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a organizat, vineri, la Universitatea Politehnica din Bucureşti, o dezbatere publică în legătură cu un proiect de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României.  Pentru cei care nu au putut veni la sediul Universităţii Politehnica, dar care doreau să participe online la discuţii, pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării a fost postată o adresă cu o conexiune prin Zoom, fără a se face o selecţie a participanţilor.

După câteva minute în care oficiali ai ministerului, precum şi de la Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică au prezentat câteva repere din acest proiect de lege, discuţiile au fost întrerupte de câteva persoane, printre care şi două logate cu pseudonimele Kirill şi John.  Aceştia au bruiat minute în şir dezbaterile, punând muzică patriotică rusească şi imagini pornografice, potrivit Agerpres

Dezbatarea, întreruptă cu imagini pornografice şi cântece ruseşti

„Incident de securitate la dezbaterea privind proiectul de Lege pentru securitatea și apărarea cibernetică a României. Un colaj de imagini cu conținut explicit pentru adulți a fost afișat pe ecranul care asigura legătura cu participanții online, conectați la dezbatere prin platforma Zoom.

Dezbaterea este organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării într-o sală din clădirea Rectoratului Universității Politehnica. Printre participanți se numără trei secretari/subsecretari de stat, parlamentari, un oficial de la Directoratul National pentru Securitate Cibernetica, consilieri de miniștri sau activiști din societatea civilă.

Dezbaterea are mai multe mize privind libertatea de exprimare pe Internet în viitorul apropiat. Printre noutăți: se înființează Sistemul Național de Securitate Cibernetică, crește rolul consilierului prezidențial pe probleme de securitate și SRI devine autoritate competentă la nivel național în domeniul cyber intelligence”,  au relatat jurnaliştii de la captura.ro pe pagina de Facebook.

Incidentul a fost confirmat pentru G4Media.ro de Bogdan Manolea, directorul Asociației  pentru Tehnologie și Internet. „Incidentul este real. Din păcate lucruri de genul ăsta se pot întâmpla atunci când comunicațiile sunt securizate pe hârtie. De aceea este important ca legea să privească doar aspectele legate de securitata cibernetică națională, nu toate prostiile care se pot întâmpla pe internet în România”, a declarat Manolea.

Ironiile participanţilor: „Vă mulţumim deosebit pentru atmosferă, imagini şi muzică”

Pentru a remedia situaţia, conexiunea video a fost întreruptă. „V-aş ruga să întrerupem conexiunea video în acest moment, se pare că avem un incident de securitate cibernetică”, a anunţat un oficial. Persoanele care au urmărit online această dezbatere şi-au arătat dezamăgirea şi furia pentru modul în care a fost organizat evenimentul.

„Cea mai bună lecţie de securitate cibernetică!”, „Este de râsu’ – plânsu’ această dezbatere, cine este responsabil de la Ministerul Cercetării şi Inovării?”, „Vă mulţumim deosebit pentru atmosferă, imagini şi muzică”, „Securitate cibernetică de Dâmboviţa”, au fost câteva dintre comentariile postate pe chat-ul conferinţei.

Ulterior, dezbaterile au fost reluate şi în format online, după eliminarea userilor care au deranjat conferinţa. 

Reacţia Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării: „Breșă de securitate”

„Situația catalogată drept „breșă de securitate” la dezbaterea privind legea securității cibernetice, organizată astăzi de MCID, este regretabilă. Imaginile respective au fost distribuite pe ecran în mod abuziv de către unul dintre participanții la dezbaterea publică din mediul online, ca urmare a transparenței depline pe care MCID o promovează. În concret, un participant la dezbatere, cu un avatar fals, a accesat opțiunea “share screen” a platformei ZOOM și a distribuit materiale cu conținut pornografic.

Altfel spus, acest incident s-a întâmplat în contextul în care ne-am dorit transparență deplină, ca de fiecare dată. Orice persoană putea accesa link-ul de conectare pe platforma ZOOM. Am organizat o dezbatere publică mult peste cerințele legale, cu prezență fizică și online, pentru a da tuturor celor interesați șansa să participe. Aceasta transparență a fost exploatată de persoane care au tratat un subiect atât de important cu superficialitate.

Aceste abateri nu vor rămâne, însă, fără consecințe. MCID va face toate demersurile necesare pentru identificarea celor vinovați și, ulterior, plângerile aferente. Reamintim prevederile Codului Penal pentru astfel de situatii:

„Art. 363 Perturbarea funcționării sistemelor informatice Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

În același timp, am demarat o activitate de audit intern pentru a identifica responsabilii din partea MCID. Vom lua toate măsurile care se impun pentru a nu mai permite asemenea incidente. Considerăm că adevărata știre a acestei zile este că în România se vorbește transparent și asumat despre un subiect sensibil și important, în egală măsură: proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, jalon în PNRR și subiect de interes strategic. Mai mult decât atât, situația de astăzi confirmă cât de important și necesar este acest demers legislativ. Le mulțumim celor care au ales sa trateze cu seriozitate aceasta dezbatere” se arată într-un mesaj postat de Facebook de minister.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS