5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor

(VIDEO) Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor

-

Unu din zece adolescenți din comunitățile vulnerabile crede că insistența unui partener de-a întreține relații sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea, nu este o formă de abuz sexual sau este doar într-o mică măsură, conform unui sondaj realizat de World Vision România la începutul lunii octombrie.

Totodată, 15% dintre adolescenții respondenți spun că au fost implicați în relații de cuplu în care partenerii îi făceau să simtă că nu sunt suficienți de buni. De Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, World Vision România anunță că va desfășura pentru încă un an, alături de Alka Group şi Poliţia Română, proiectul “Tinerele din mediul rural, agenți ai schimbării”. Printre obiectivele proiectului se află creșterea stimei de sine și autonomia adolescentelor în relațiile de cuplu, precum și combaterea violenței asupra acestora.

Tot astăzi, 25 noiembrie, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, în cadrul proiectului se lansează şi spotul în regim de interes public dedicat educării privind efectele violenţei asupra femeilor:  https://www.youtube.com/watch?v=nWNMib6ro

700 de adolscenți au participat la sondaj

Sondajul s-a realizat în rândul a 700 de adolescenți, dintre care 65% sunt fete, iar 70% sunt din mediul rural, restul fiind din orașe mici. Aceeași cercetare arată că 25% dintre adolescenții respondenți consideră că nu este agresor (sau este doar într-o mică măsură) cel care verifică zilnic telefonul partenerului său.

  • Aproximativ 11% dintre tineri/tinere spun că au fost în relații de cuplu în care partenerii încercau să le controleze orice decizie;
  • 10 % au avut parteneri care țipau la ei;
  • 6% au avut parteneri care insistau să aibă contact sexual cu ei, deși nu voiau;
  • 3,5% dintre adolescenții chestionați spun că au fost loviți de parteneri în relațiile trecute;
  • Pe de altă parte, 96% consideră că cineva care își lovește partenerul este agresor.

50 de adolescente de la sate învață să se apere de violență și să-și găsească drumul în carieră

World Vision România va continua proiectul “Tinerele din mediul rural, agenți ai schimbării” lansat împreună cu Alka Group ca proiect pilot în anul școlar anterior Programul a fost construit plecând de la problematicile tinerelor din mediul rural și a contribuit semnificativ la starea de bine a tinerelor și creșterea încrederii în forțele proprii.

Proiectul face parte din programul Vreau în clasa a 9-a și are ca principal scop creșterea încrederii de sine a adolescentelor, cât și să le încurajeze să susțină drepturile fetelor și femeilor în comunitățile lor.

Astfel, 50 de eleve din 15 comunități rurale din județul Ialomița, vor învăța despre drepturile lor, cât și despre prevenirea si recunoașterea violenței în familie și în cuplu. Practic, adolescentele vor afla cum să recunoască semnele unui abuz, inclusiv psihologic, și cum pot preveni sau ieși dintr-o relație abuzivă și violentă.

Activități din cadrul proiectului

De asemenea, tinerele vor participa la mai multe activități, printre care:

  • consiliere psihologică;
  • ateliere despre autoconoaștere – dezvoltare personală;
  • ateleire despre drepturile copilului;
  • orientare vocațională;
  • sesiuni de mentorat 1-1 cu specialiști din diverse domenii de pe piața muncii;
  • meditații online pentru materiile la care susțin Bacalaureatul sau alte examene.

Sesiunile sunt susţinute de specialişti în relaţii sociale, asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai mai multor asociaţii specializate în promovarea, respectarea şi apărarea drepturilor femeilor, cât şi de experţi din cadrul Poliţiei Române şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

În anul școlar anterior, cele 50 de adolescente care au făcut parte din acest proiect au participat la 376 de sesiuni de consiliere, 169 sesiuni de meditații și 151 de sesiuni de mentorat.

88% dintre adolescente au avut o stare psihică mai bună după ce au participat la program

Înainte de derularea proiectului, 74% dintre fete spuneau că sunt nemulțumite de sine (de anumite trăsături personale, își doreau să fie diferite de ceea ce sunt). În același timp, 78% dintre fete aveau un nivel scăzut de autonomie, fiind extrem de preocupate că ar putea fi judecate de ceilalți.

După participarea la activitățile din program, 88% dintre adolescente au înregistrat o creștere a stării de bine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

O cisternă cu GPL a luat foc după ce...

Pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa, două cisterne, între...

ȘTIRI GdS