Ieri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 134.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 40.000 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 63.342 de persoane, dintre care 7.172 de ucraineni (în scădere cu 9,30 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.11.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.938.549 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 65 de fapte ilegale (28 de infracţiuni şi 37 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 40.000 lei;
- au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 539.000 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 7 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.