7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate19 morţi după ce o cisternă cu benzină a explodat în Afganistan

19 morţi după ce o cisternă cu benzină a explodat în Afganistan

Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite într-un accident al unui camion cisternă cu benzină într-un tunel la mare altitudine din trecătoarea Salang, în estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili talibani, citaţi de Agerpres.

Cel puţin 19 persoane au murit şi alte 32 au fost rănite în incident, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Parwan, Hekmatullah Shamim.

Potrivit unui responsabil provincial însărcinat cu problemele de sănătate, Abdullah Afghan Mal, printre decedaţi se află „numeroase femei şi copii arşi grav”.

Sâmbătă noaptea, „o cisternă cu benzină s-a răsturnat şi a luat foc în tunelul Salang, ceea ce a dus apoi la răspândirea focului la alte autovehicule”, a explicat Hamidullah Misbah, purtător de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice, adăugând că bilanţul ar putea să se înrăutăţească.

Trecătoarea Salang, situată în provincia Parwan, la nord de Kabul, a fost închisă circulaţiei şi echipe de salvatori au fost desfăşurate la faţa locului.

Pasul Salang, unul dintre cele mai înalte drumuri de munte de pe planetă (3.650 de metri), a fost construit de specialişti sovietici în anii 1950. Include un tunel lung de 2,6 kilometri care traversează lanţul muntos Hindu Kush, legând astfel Kabulul de nordul ţării.

Numeroasele accidente, căderile puternice de zăpadă şi avalanşele din timpul iernii obligă autorităţile să închidă cu regularitate tunelul timp de mai multe zile.

În 2010, peste 150 de persoane au fost ucise în avalanşe în trecătoarea Salang, reaminteşte AFP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS