8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi copii răniți în accidentul provocat de mama lor care băuse

Doi copii răniți în accidentul provocat de mama lor care băuse

Doi copii, de patru, respectiv şase ani, au ajuns la spital după ce mama lor, care consumase alcool, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un şanţ, în localitatea Slimnic din judeţul Sibiu, informează Agerpres.

Vineri dimineaţă, în jurul orei 05.00, un echipaj SMURD cu medic şi unul SAJ au intervenit pe DN 14, în localitatea sibiană Slimnic, la un accident.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri celor doi copii, care au fost transportaţi la Spitalul de Pediatrie cu excoriaţii, împreună cu mama lor, în vârstă de 29 de ani.

„Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Mediaş spre Sibiu, pe un tronson în curbă la stânga, femeia, cetăţean străin, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara părţii carosabile, oprindu-se într-un şanţ.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi minori care se aflau în autoturism. Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare din culpă, respectiv conducere sub influenţa alcoolului, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier”, au transmis reprezentanţii IPJ Sibiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS