0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilanțul MAI, pe ultimele 24 de ore: 146 de infractori prinși în flagrant, 435 de permise reținute, amenzi de 1,9 milioane lei

Bilanțul MAI, pe ultimele 24 de ore: 146 de infractori prinși în flagrant, 435 de permise reținute, amenzi de 1,9 milioane lei

Bilanțul MAI, pe ultimele 24 de ore. Prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi asigurarea intervenţiei rapide în situaţii de urgenţă au fost principalele obiective ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, se arată într-un comunicat al instituției.

Potrivit sursei citate, structurile MAI au intervenit la 4.601 de evenimente, 3.008 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.593 circumscrise situaţiilor de urgenţă. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 879 de posibile infracţiuni, aproximativ 20% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 56 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 17 autori în 13 de dosare penale cu AN, aflate în evidenţă.

Bilanțul MAI, pe ultimele 24 de ore: poliţiştii şi jandarmii au constatat 5.067 de contravenţii

De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 25 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 146 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 150 de fapte penale. În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au reţinut 435 de permise de conducere şi au retras 119 certificate de înmatriculare. Poliţiştii şi jandarmii au constatat 5.067 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,9 milioane de lei. Ieri, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au aplicat 225 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 133.600 de lei, în urma controalelor pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.301) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 79 pentru stingerea de incendii şi 14 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 15 persoane. Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au salvat 2 persoane în urma misiunilor aero-medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS