Accident grav în comuna Polovragi din judeţul Gorj. Două maşini marca Volkswagen au ajuns una peste alta, ambele fiind serios avariate.
Poliția Orașului Novaci a fost sesizată despre un accident grav produs în comuna Polovragi. Din primele informaţii, oamenii legii au stabilit faptul că un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, la intersecția DJ 665 cu DC 22, s-a angajat într-o depășire neregulamentară.
La volanul celuilalt vehicul se afla o femeie de 42 de ani, din comuna Vaideeni, județul Vâlcea. În urma impactului violent, maşinile au ajuns una peste cealaltă. Ambii şoferi au fost răniţi, precum şi un tânăr de 24 de ani, pasager în primul autoturism.
Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ. Cele trei victime au fost transportate la spital. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.