Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”.
Unul dintre cei mai importanţi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin, născându-se în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.
La români, Anul Nou, marcat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se numeşte Revelion, dar şi seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.
Se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar, la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele “Vasile”. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.
În tradiţia populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.
Sorcova
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat și un colopoţel.
Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Dezlegarea anului
Totodată, în prima zi a noului an, se păstrează în unele zone obiceiul colindatului cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie denumită “Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, colindătorii se despart, dezgătind căpăţâna şi luându-şi fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv.
Un alt obicei este cel al Dezlegării Anului. Grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei. De asemenea, feciorii dezleagă cununiile cu un descântec: “Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.
În tradiţia populară se mai spune că aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul.
Alte obiceiuri
De Sfântul Vasile se zice că este bine să bei mult vin, existând credinţa că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.
Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate lucrurile şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: “Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”.
Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug.
Tot de Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.
Şi în ceea ce priveşte vremea, tradiţia populară are numeroase interpretări. Astfel, potrivit tradiţiilor, cum este ziua de Anul Nou aşa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credinţa populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii. Dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului. Dacă noaptea de Anul Nou este “lină şi senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.