Un șofer care circula cu viteză în noaptea de luni spre marţi, în Popești-Leordeni, a pierdut controlul volanului și a intrat într-o pizzerie, informează Antena3.
Doi oameni au ajuns la spital, iar alți doi au fost răniți în urma accidentului.
Șoferul mașinii ar fi pierdut controlul volanului din cauza asfaltului umed și a vitezei excesive și a intrat într-o pizzerie de pe contrasens.
În urma impactului, șoferul și pasagerul din dreapta au fost transportați de urgență la Spitalul Bagdasar din Capitală.
Pizzeria era deschisă de doar trei luni. Proprietarul așteaptă să fie despăgubit de firma de asigurări.