Un copil de 13 ani, găsit inconştient de părinţi într-o locuinţă din municipiul Zalău, a decedat, marţi, în ciuda manevrelor de resuscitare ale echipajul de terapie intensivă mobilă, informează Digi24.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a fost sesizat marţi, la ora 17.20, prin 112 că, într-o locuinţă din municipiul Zalău, a fost găsit de către familie un copil în stare de inconştienţă.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, împreună cu un poliţist criminalist.
“Victima a fost identificată ca fiind un minor de 13 ani, din municipiul Zalău. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul acestuia”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Potrivit sursei citate, corpul neînsufleţit al minorului va fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Din primele investigaţii efectuate de poliţişti, nu există suspiciuni ca minorul să fi fost victima vreunei infracţiuni.