0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea privind regimul deşeurilor, promulgată

Legea privind regimul deşeurilor, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor.

Legea are ca obiect de reglementare transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 noiembrie 2008, conform Agerpres.

Actul normativ prevede, între altele, că autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au mai multe obligaţii, între care să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 şi pentru textile din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Abandonarea, aruncarea, precum şi ascunderea deşeurilor sunt interzise

Legea prevede şi că abandonarea, aruncarea, precum şi ascunderea deşeurilor sunt interzise. De asemenea, eliminarea, deţinerea sau păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop sunt interzise. Actul normativ stipulează şi înăsprirea sancţiunilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS