2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn băiețel de șase ani din SUA și-a împușcat învățătoarea

Un băiețel de șase ani din SUA și-a împușcat învățătoarea

Un băieţel de şase ani a fost arestat vineri în Statele Unite după ce şi-a împuşcat învăţătoarea în sala de clasă, rănind-o grav, informează Agerpres.

Tragedia a avut loc la şcoala elementară Richneck din Newport News, statul Virginia.

„Este vorba de un copil de şase ani, în prezent se află în custodie”, a declarat reporterilor şeful poliţiei locale, Steve Drew. „Nu este o împuşcătură accidentală”.

Victima este o tânără în vârstă de 30 de ani şi viaţa ei este în pericol, a precizat el.

„Sunt în stare de şoc şi demoralizat”, a declarat directorul instituţiilor şcolare din Newport News, George Parker. „Avem nevoie de sprijinul comunităţii noastre pentru a ne asigura că copiii nu au acces la arme”.

Atacurile armate sunt un flagel în Statele Unite, în special în şcoli. În mai, un adolescent a ucis 19 şcolari şi două învăţătoare într-o şcoală primară din Uvalde, statul Texas.

Peste 44.000 de decese prin împuşcare au fost înregistrate în Statele Unite anul trecut. Jumătatea au fost sinucideri şi jumătate crime, accidente sau cazuri de autoapărare, potrivit site-ului Gun Violence Archive. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS