-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞase biciclete furate din Elveția, găsite la vamă în dubiţa unui ucrainean

Şase biciclete furate din Elveția, găsite la vamă în dubiţa unui ucrainean

Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări în cazul unui ucrainean, în dubiţa căruia au fost descoperite șase biciclete, în valoare totală de 150.000 lei, semnalate ca fiind furate din Elveția, informează Digi24.

În seara zilei de 6 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean ucrainean.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, au fost descoperite șase biciclete, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.

Existând suspiciuni cu privire la faptul că acestea ar fi furate, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au constatat că bicicletele erau semnalate ca fiind furate, alertă emisă de către autoritățile elvețiene.

Bicicletele, în valoare totală de 150.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. Totodată, a fost indisponibilizat la sediul instituției si microbuzul în valoare de 80.000 lei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS