-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat căutat de poliţie după ce a bătut un cuplu în scara blocului

Bărbat căutat de poliţie după ce a bătut un cuplu în scara blocului

Un bărbat din Hunedoara a fost dat în urmărire națională după ce a snopit în bătaie o femeie și pe partenerul ei, în scara unui bloc de locuințe din municipiul Deva. Agresorul ar fi fost supărat pe cei doi pentru că nu fusese invitat și el la petrecerea organizată de aceștia la un local din oraș, informează Observatornews.

Scenele de o violență extremă au fost surprinse de camerele de luat vederi anul trecut, în a treia zi de Crăciun, într-o scară de bloc din Deva. Victimele ieșeau din lift pentru a merge la petrecerea la care invitaseră câțiva prieteni. În scara blocului își face însă brusc apariția Gheorghe Claudiu Roznovan, un individ implicat în trecut și în alte dosare penale cu violență.

După ce le-a adresat câteva cuvinte, a început să le lovească. Pumnii şi șuturile nu s-au oprit timp de aproximativ 2 minute, chiar dacă victimele au căzut și nu mai mișcau.

Arestat preventiv, în lipsă

Femeia şi bărbatul s-au ridicat în cele din urmă și au cerut ajutor la 112. Bărbatul are nevoie acum de îngrijiri, timp de 40 de zile, iar pe lângă traumatismele suferite, femeia a rămas și fără un dinte. Pentru că agresorul a dispărut, victimele se tem că ar putea fi atacate din nou.

„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 27 decembrie 2022, în jurul orei 12.45, un bărbat de 41 de ani, din Deva, a agresat fizic o femeie şi un bărbat, în scara unui bloc de locuinţe din Deva. În acest caz, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În cursul acestei zile, în urma administrării probatoriului, pe numele bărbatului de 41 de ani a fost emis, de către Judecătoria Deva, un mandat de arestare preventivă în lipsă, sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Poliţiştii continuă activităţile specifice în scopul punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă, bărbatul fiind pus în urmărire naţională”, a transmis comisar șef de poliţie Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Poliţiştii continuă activităţile investigative şi de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile depistării celui în cauză să apeleze de urgenţă poliţia la numărul unic 112.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS