5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben de vânt puternic în şase judeţe din ţară

Cod galben de vânt puternic în şase judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic valabile în zone situate în şase judeţe din ţară.

Astfel, până la ora 10:00, în zona de litoral a judeţului Constanţa, respectiv în localităţile: Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albeşti, Pecineaga, Istria, Săcele, Costineşti, Mangalia, precum şi în zona de litoral a judeţului Tulcea, în localităţile: Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe, se vor semnala intensificări temporare ale vântului care vor depăşi la rafală 55 – 60 km/h.

Avertizarea este valabilă şi în Delta Dunării, respectiv în zona localităţilor: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beştepe, Crişan, C.A. Rosetti, Maliuc şi Pardina.

Intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 90 – 100 km/h

Tot până la ora 10:00 se vor semnala intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 90 – 100 km/h, în zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa.

Până la ora 8:00 se vor afla sub Cod galben de vânt puternic, cu viteze la la rafală de 55 – 65 km/h, localităţile Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu şi Boiţa din judeţul Sibiu.

Se circulă în condiţii de ploaie în multe judeţe ale ţării

De asemenea, valorile de trafic sunt în creştere în general pe arterele care intră în marile oraşe ale ţării, iar pentru zona Capitalei este înregistrat trafic intens pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, DN 1 în Otopeni, DN 1A în Mogoşoaia, dar şi pe DN 7 în Chitila, toate pe sensul de intrare în Bucureşti, precum şi pe Centura Capitalei, în localităţile Bragadiru, Chiajna, Domneşti şi Pantelimon, informează INFOTRAFIC.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS