Ieri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 160.000 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care 87.700 de persoane doar pe sensul de ieșire, și peste 39.600 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România, au fost 72.237 de persoane, dintre care 8.371 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 09.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.278.502 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 43 de fapte ilegale (23 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 23.000 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.300 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 32 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 15 cetăţeni români din diferite motive legale.
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.