Guvernul va adopta în ședința de astăzi o ordonanță de urgență ”foarte importantă”, potrivit premierului Nicolae Ciucă, prin care Ministerul Proiectelor Europene va clarifica procedura prin care populația va primi tichete pentru plata încălzirii.
Șefului Guvernului a precizat că este vorba despre ”toți cetățenii care au fost încadrați în componenta aceasta de sprijin pentru energia termică, să poată să beneficieze de bani”.
În 8 decembrie 2022, Guvernul a aprobat compensarea preţului la energie pentru persoanele şi familiile vulnerabile, urmând ca beneficiarii cardului de energie să deconteze facturi în limita sumei de 1.400 de lei, bani care vor fi alocaţi în două tranşe – prima în februarie 2023, 700 de lei, şi cea de-a doua în septembrie 2023, tot 700 de lei.
”Foarte pe scurt, este vorba de clarificarea modului în care se stabilește locul unde vor fi asigurate aceste tichete în localitățile care nu au reușit încă să finalizeze nomenclatorul stradal.
Sunt de asemenea proceduri unde probabil mai multe familii locuiesc la aceeași adresă și desigur, sunt câteva elemente de clarificat din punct de vedere procedural între ministerele care au atribuții în asigurarea acestor tichete și desigur alimentarea lor cu bani” – a anunțat șeful Guvernului la începutul ședinței de Guvern de astăzi.
Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale
Ciucă a mai precizat că aceste tichete valorice ar putea fi folosite din 20 februarie.
Guvernul caută o soluție că aceste tichete să poată fi folosite și online pentru plata facturilor la încălzire.
”Și totodată este important să menționăm că procedura, propriu-zis, va începe la 1 februarie și există, deși inițial termenul era ca oamenii să poată să beneficieze de aceste tichete, practic, începând cu 1 martie, există, din verificările pe care le-a efectuat astăzi domnul ministru Boloș în teren, la instituțiile care se ocupă tehnic de aceste tichete și procedurile pentru alimentare, ca începând cu 20 februarie să poată să folosească banii de pe tichetele respective, existând totodată și nevoia unei adaptări, pentru că au fost solicitări din partea oamenilor să poată să plătească online.
Ca atare, va trebui să avem o soluție de tehnică astfel încât să se poată folosi și varianta digitală a acestor bani, adică folosirea mijloacelor digitale pentru ca acești bani să poată fi folosiți pentru plata energiei termice,” a spus Nicolae Ciucă.