12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRitmul de scădere a populației cu vârsta mai mică de un an este aproape 20%

Ritmul de scădere a populației cu vârsta mai mică de un an este aproape 20%

Ritmul de scădere a populației cu vârsta mai mică de un an între ultimele recensăminte este de aproape 20%, fiind cel mai alert ritm din toate grupele de vârstă, potrivit datelor prezentate vineri de președintele INS, Tudorel Andrei, la un eveniment pe teme de demografie.

Populația României a scăzut cu 5,3% la RPL2021, față de RPL2011. Pe grupe de vârstă, cei de sub 8 ani au scăzut cu 8,4% iar numărul copiilor de sub 10 ani au scăzut cu aproape 6%, a mai precizat Tudorel Andrei.

Ponderea celor de peste 65 de ani a crescut de la 16% la aproape 20%

De asemenea, ponderea românilor având vârsta de sub 65 de ani a scăzut de la aproape 20% la puțin peste 18%, în vreme ce ponderea celor de peste 65 de ani a crescut de la 16% la aproape 20%.

Șeful Statisticii a mai vorbit vineri despre principalele tendințe demografice de-a lungul timpului: perioada postbelică s-a caracterizat prin numărul redus de nașteri, anii 1956-1966 au fost anii liberalizării avorturilor și ai continuării reculului natalității, după care a urmat perioada 1967-1989 în care Statul a aplicat măsuri pro-nataliste, iar din 1989 încoace asistăm iar la reducerea numărului de nașteri și la o consistentă migrație externă.

Doar în 3 județe, populația rezidentă a înregistrat o creștere în ultimii zece ani

Potrivit datelor de la Recensamânt, doar în 3 județe, populația rezidentă a înregistrat o creștere în ultimii zece ani: Ilfov (39,6%), Bistrița-Năsăud (3,4%) și Suceava (1,2%).În 5 județe, scăderea populației este una de dimensiuni reduse: Brașov (-0,5%), Vrancea Iași (-1,5%) și Cluj (-1,7%). Acolo, reducerea populației este conjuncturală, ele fiind centre universitare.

Ritmul de creștere în ultimii 10 ani a fost cuprins între -4,9% și -2,0%;

SB (-2,3%), BC (-2,4%), NT (-3,5%), SM (-4,0%), CT (4,1%), BH (-4,2%), Arad (-4,8%), BT și AB (-4,8%), CV (-4,8%) și TM (-4,8%);

Multe județe au o scădere relativ mare a populației rezidente înregistrate la RPL2021 în raport RPL2011, cu rate de creștere în intervalul (-9,9; -5,0);

7 județe au înregistrat în ultimii 10 ani o scădere foarte mare a populației rezidente

7 județe au înregistrat în ultimii 10 ani o scădere foarte mare a populației rezidente, CS (-16,6%), TR (-14,9%), HD (-13,6%), BR (-12,4%), OT (-12,2%), MH (-11,7%) și BZ (-10,2%).

Migrația internațională, cel mai important rol în diminuarea populației României, mai consideră Andrei.

Numai în perioada 2003–2011, diminuarea populației rezidente pe seama migrației internaționale a fost în proporție de peste 75%.

În perioada 2012–2021, s-au înregistrat cu aproape 645.000 decese mai multe decât numărul de nașteri, iar migrația internațională a contribuit la reducerea populației rezidente cu 423.000 persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS