0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFost șef FBI, acuzat că a luat bani de la ruși

Fost șef FBI, acuzat că a luat bani de la ruși

Charles McGonigal, fost şef al diviziei de contrainformaţii din New York a FBI (Biroul Federal de Investigaţii), a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute şi este acuzat de încălcarea sancţiunilor împotriva Rusiei şi spălare de bani, a anunţat luni procuratura federală din districtul newyorkez Manhattan, potrivit Agerpres.

Informaţiile preluate de Reuters arată că McGonigal, în vârstă de 54 de ani, a primit plăţi secrete de la oligarhul rus Oleg Deripaska, aflat din 2018 pe lista celor sancţionaţi de Statele Unite. În schimbul banilor, agentul FBI l-a anchetat în 2021 pe un rival al magnatului.

De asemenea, în 2019, el a insistat pentru ridicarea sancţiunilor împotriva lui Deripaska.

„După impunerea unor sancţiuni, acestea trebuie aplicate în mod egal împotriva tuturor cetăţenilor SUA pentru a avea succes. Nu există excepţii pentru nimeni, nici pentru un fost oficial al FBI ca d. McGonigal”, a declarat Michael Dirscoll, adjunct interimar al directorului Biroului.

McGonigal urma să compară luni în faţa unei instanţe din Manhattan, alături de Serghei Şestakov, un fost diplomat sovietic care a primit ulterior cetăţenia americană şi este inculpat în acelaşi dosar.

Reuters nu a reuşit să obţină un comentariu din partea unui avocat al apărării.

Deripaska, fondator al companiei ruse din domeniul aluminiului Rusal, este unul din zecile de oligarhi şi oficiali guvernamentali ruşi incluşi de Washington pe lista neagră în 2018, ca reacţie la presupusul amestec al Moscovei în alegerile din 2016 din Statele Unite.

Atât el, cât şi Kremlinul au negat orice implicare în astfel de acţiuni. În septembrie anul trecut, magnatul a fost acuzat şi de încălcarea sancţiunilor prin aranjamente pentru naşterea copiilor săi în Statele Unite. El se află în libertate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS