7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Adolescent român împins în fața trenului, în Italia

(VIDEO) Adolescent român împins în fața trenului, în Italia

-

Un copil român stabilit în Italia împreună cu părinți a fost împins în fața unui tren în mișcare de doi adolescenți. Motivul ar fi fost gelozia unuia dintre ei, supărat din cauza unor mesaje trimise de băiatul român unei fete, informează Ziare.com.

Agresorii, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, l-au bătut, iar apoi l-au împins în fața unui tren în gara din Seregno. Unul dintre cei doi era supărat pe român fiindcă schimbase mesaje cu fosta lui iubită. Mama acestuia a declarat că fiul ei primea deja mesaje de amenințare de câteva zile, potrivit Informazione.

”Fiul meu de 14 ani aproape că a murit pentru o fetiță. Am crezut că mor când mi-au spus că a fost împins în fața unui tren în mișcare. Parcă trăiesc un coșmar…”, a declarat femeia pentru sursa citată.

După ce a fost împins în fața trenului, copilul s-a izbit de un vagon, apoi a căzut în spațiul dintre roți și peron. El a fost găsit de medici în stare de șoc și plin de sânge.

A ajuns la Spitalul San Gerardo din Monza plin de răni, inclusiv la cap. Pentru câteva ore a avut pierderi de memorie și nu-și amintea mai nimic. Deocamdată nu poate să meargă și medicii estimează că va fi internat două luni.

Adolescenții care au comis fapta sunt acuzați de tentativă de omor și tentativă de tâlhărie și au ajuns într-un centru de detenție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

32 de supraviețuitori după ce un avion s-a prăbușit...

Un avion de pasageri al companiei Azerbaijan Airlines care...

ȘTIRI GdS