0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInundațiile din Noua Zeelandă au ucis patru persoane

Inundațiile din Noua Zeelandă au ucis patru persoane

Patru persoane și-au pierdut viața în urma inundaţiilor record care au afectat vineri Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, a anunţat duminică poliţia, citată de Agerpres.

O dronă a localizat corpul fără viaţă al unui bărbat în Onewhero, la sud de Auckland, la circa un kilometru de locul în care acesta a fost luat de ape.

Iniţial, două persoane fuseseră găsite moarte, vineri seară, la periferia nordică a oraşului Auckland. Sâmbătă, o persoană a murit în urma prăbuşirii unei case din centrul oraşului.

Numărul locuinţelor fără curent electric se ridica vineri la 24.000, potrivit ministrului Transporturilor, Michael Wood.

Starea de urgenţă decretată în oraşul cu 1,6 milioane de locuitori rămâne în vigoare după ce ploile abundente au transformat străzile în râuri şi au inundat aeroportul în „cea mai ploioasă zi” înregistrată vreodată în Auckland, potrivit premierului Chris Hipkins.

Aeroportul a fost redeschis sâmbătă pentru zborurile interne, iar zborurile internaţionale urmează să fie reluate duminică.

Din motive de securitate, două concerte ale starului pop britanic Elton John, programate pentru vineri şi sâmbătă la Auckland în cadrul turneului său de adio, a trebuit să fie anulate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS