-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bancomat a luat foc în timpul unui jaf la o bancă

Un bancomat a luat foc în timpul unui jaf la o bancă

Poliţiştii din Mediaş îi caută pe hoţii care au încercat în cursul dimineţii de duminică, să fure banii dintr-un bancomat, dar nu au reuşit decât să provoace un incendiu în bancă, după care au fugit, informează Agerpres.

„La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, în municipiul Mediaş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unităţi bancare ieşea fum. Poliţiştii au pătruns holul unităţii şi au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă.

La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, precum şi un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omeneşti. Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii medieşeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului”, a precizat Elena Welter.

Potrivit acesteia, nu a fost stabilit, încă, un prejudiciu şi hoţii nu au fost prinşi.

„În cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă”, informează IPJ Sibiu.

Este pentru prima dată în judeţul Sibiu când ard banii din bancomatul unei bănci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS