4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLa ce trebuie să fim atenți când cumpărăm bijuterii

La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm bijuterii

Este 1 februarie, începutul unei luni dedicate dragostei și cadourilor prin prisma zilelor de 14, Valentine’s Day, respectiv 24 februarie, de Dragobete. În acest context, InfoCons vine cu câteva sfaturi utile în sprijinul celor care doresc să surprindă persoana iubită pentru achiziționarea bijuteriilor și pietrelor prețioase

Pietrele prețioase nu se aseamănă cu achizițiile pe care le facem zilnic, acestea impunând o atenție și o responsabilitate mai sporită din partea consumatorilor. Atunci când achiziționăm pietre prețioase trebuie să fim atenți la următoarele:

  • Asigurați-vă că locul de unde cumpărați beneficiază de o autorizație pentru vânzarea de obiecte din metale prețioase și pietre prețioase.
  • Prețurile de vânzare a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase nu sunt impuse de nici o instituție de stat.
  • Evitați să cumpărați bijuterii de la persoane care „vă acosteaza” pe stradă sub diverse pretexte!
  • Nu cumpărați obiecte din metale prețioase cu greutate suspectă!
  • Cereți informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare (dacă acestea, există) și, neapărat, precizarea că piatra este NATURALĂ.
  • Feriți-vă de oferte de vânzări nesolicitate și de la persoane neautorizate.
  • Asigurați-vă că veți primi un Certificat de calitate în original, însoțit de factură sau bon fiscal.

  • Asigurați-vă că primiți factura fiscală sau bonul fiscal care să ateste cumpărarea produsului de la operatorul economic în cauză.
  • Cereți informații suplimentare despre garanția oferită produsului și eventualele probleme de service care pot să apară.
  • Verificați politica respectivei companii de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare ce nu țin de cauze mecanice care pot interveni în momentul purtării.
  • Pentru achiziționarea unor astfel de pietre, trebuie să știm că în categoria pietrelor prețioase se încadrează: rubinele, diamantele, smarladele, safirele, precum și perlele naturale, perelele de cultură ori alte pietre fine (pietre semiprețioase).

Tipuri de pietre

Pe piață există trei categorii de pietre utilizate pentru bijuterii: pietre naturale, pietre sintetice și pietre artificiale. Pentru a putea identifica categoria pietrei pe care ne dorim să o achiziționăm, trebuie să fim atenți la următoarele caracteristici:

  • Pietre naturale: aceste pietre pot avea în compoziție un singur element, așa cum este în cazul diamantului ce etse compus integral din carbon pur sau mai multe elemente, precum în cazul turcoazului;
  • Pietre sintetice: aceste pietre sunt create în laborator, fiind reproduceri ale pietrelor naturale (vedem cazurile rubinelor sintetice sau safirelor sintetice);
  • Pietre artificiale: aceste pietre sunt produse în laborator, fiind, însă, diferite de orice alte pietre existe în natură, de exemplu cristalele sau cubic zirconia.

Pentru perle

Pentru perle, trebuie avute în vedere două mari categorii, după cum urmează:

  • Perle naturale: vorbim aici despre perlele marine (găsite în scoicile din apa sărată) sau perlele de apă dulce (găsite în scoicile din apa dulce);
  • Perle de cultură: acestea se formează într-un mediu special amenajat și controlat, de exemplu bazine. Pe piața mondială, aceste perle sunt cel mai des întâlnite.

Ai grijă să nu achiziționezi produse contrafăcute

În domeniul metalelor prețioase pot apărea adesea produse contrafăcute ce îmbracă diverse forme, precum imitații, umpluturi și acoperiri.
Imitațiile: metale extrem de asemănătoare ca aspect cu metalele prețioase. Pentru a se opera distincția dintre aceste metale și cele prețioase, trebuie realizată o analiză chimică.
Umpluturi: bijuteriile pot fi umplute cu metal comun, cu metal prețios cu titlu inferior ori alt metal prețios decât cel de la suprafață;
Acoperiri: articole din metal comun acoperite cu un strat subțire de metal prețios.

Pietrele pot fi contrafăcute

Când vorbim despre pietrele prețioase, trebuie avută în vedere o serie de contrafaceri, precum:

Pietre de imitație: reproduceri identice ori articole ce seamănă izbitor și nu pot fi depistate printr-o simplă analiză cu ochiul liber;
Dublete și triplete: pe lânga o piatră naturală sunt adăugate una sau două pietre cu o valoare mai scăzută sau chiar imitații.
Pietre tratate în laborator: pietre modificate chimic sau fizic (culoare, lustru, transparență), pentru a arăta precum pietrele prețioase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS