O mamă şi cei şapte copii ai săi au murit după ce un incendiu pornit de un uscător de rufe le-a cuprins casa din Charly-sur-Marne, Aisne, Franţa. Singurul supravieţuitor, tatăl, este în stare gravă la spital, informează Larepubblica.
Șapte copii, cu vârste între 2 și 14 ani, au murit asfixiați împreună cu mama lor, în vârstă de aproximativ 40 de ani, în noaptea de duminică până luni, în incendiul casei lor din Charly-sur-Marne, în nordul Franței, la aproximativ 100 de kilometri est de Paris.
Tatăl, care a suferit arsuri grave, a fost transferat la spital și este singurul supraviețuitor al tragediei.
Copiii, cinci fete și doi băieți, și părinții lor dormeau la etajul doi al casei când a izbucnit incendiul. Procuratura cercetează dinamica accidentului și conform primei reconstituiri flăcările ar fi izbucnit de la un uscător aflat la parterul casei care ar fi luat foc din cauza unei defecțiuni.
Un vecin, pompier de meserie, a fost primul care a intervenit, salvându-l pe bărbat înainte de sosirea colegilor săi pompueri. Procurorul a declarat că tatăl copiilor ar fi încercat să coboare la parter, unde se afla uscătorul.
Familia nu a avut nicio cale de scăpare, deoarece obloanele electrice ale casei au fost blocate de pana de curent. În plus, cei 80 dintre pompieri chemați la ora 00.49 conform prefecturii -, care au intervenit cu numeroase mijloace uriașe, s-au chinuit din cauza locului în care este situată casa, pe o străduță îngustă din centrul orăşelului cu aproximativ 2.600 de locuitori, și a trebuit să folosească două scări mari.