Un tânăr este cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după ce ar fi aruncat, marţi, un pistol pe o stradă din municipiul Botoşani, a transmis Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, arma, care se afla într-o pungă, a fost găsită de o persoană care locuieşte în zona respectivă, care a sunat la 112.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi si Substanţe Periculoase au identificat persoana bănuită că ar fi aruncat arma respectivă”, a afirmat Nenişcu, potrivit Agerpres.
Tânărul de 26 de ani, care nu avea muniţie, a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri, pentru a oferi detalii cu privire la provenienţa pistolului.