3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMecanism de ajutor imediat pentru copiii din Turcia și Siria inițiat de Salvați Copiii România

Mecanism de ajutor imediat pentru copiii din Turcia și Siria inițiat de Salvați Copiii România

Copiii din Turcia și Siria sunt în risc vital, iar Salvați Copiii România a anunțat că a activat un mecanism de ajutor imediat.

Cât salvatorii caută supraviețuitori sub dărâmături și speră ca aceștia să reziste, echipele Save the Children fac tot posibilul să prevină alte tragedii de proporții. Cele două cutremure majore din dimineața de 6 februarie (7,7 pe Richter) și apoi altul, 12 ore mai târziu, (7,6 pe Richter) au lăsat mii de copii fără părinți, locuințe, haine călduroase, hrană și acces la medicamente și servicii medicale. În astfel de situații, intervenția umanitară trebuie să fie imediată.

Sprijin umanitar și psihologic

Berna Koroglu, coordonatorul echipei de intervenție umanitară Save the Children în Turcia, aflat în provincia Hatay, a declarat: “Am întâlnit oameni care au trecut prin experiențe dramatice cauzate de cutremure. Am vorbit cu părinți care încă așteaptă ca salvatorii să le scoată copiii de sub dărâmături. Pe de altă parte, sunt mulți copii care au fost salvați și acum au nevoie de ajutor. Accesul la servicii sanitare și la surse de hrană este limitat. Avem nevoie să le asigurăm sprijin umanitar și psihologic imediat copiilor care și-au văzut casele prăbușindu-se.”.

Copiii au nevoie de îngrijire, de alimente, de căldură și mai ales trebuie să fie în siguranță. Cele două seisme au fost urmate de mai bine de 100 de replici, iar condițiile meteorologice de pe teren sunt dure: vântul puternic, ploile și ninsorile îngreunează munca salvatorilor și îi pun în pericol vital pe cei mai vulnerabili. 

În Siria,sistemul sanitar este în colaps

Acestor riscuri li se adaugă, în Siria, condițiile drastice ale unui război care durează de mai bine de un deceniu, care a vulnerabilizat situația economică, lăsând mai mult de 15 milioane de oameni dependenți de ajutorul umanitar.

Cu un sistem sanitar în colaps, copiii sirieni afectați acum de seisme sunt în risc vital imediat.

Kathryn Achilles, director de Advocacy și Comunicare Save the Children în Siria, a explicat: “Chiar și înainte de cutremur, viața în taberele umanitare era dificilă și oamenii depindeau de asistența umanitară, pentru a supraviețui. Iarna aceasta a fost rece și corturile nu oferă suficientă căldură. Acum, situația este de nesuportat: fără ajutor imediat, copiii nu pot fi hrăniți. Au nevoie urgentă de asistență”. 

Mecanisme de ajutor

Salvați Copiii România, în coordonare cu Save the Children, a creat mecanisme pentru ajutor IMEDIAT:

“Ar fi de neconceput ca viețile acestor copii să fie în pericol, după ce ei au supraviețuit acestor cutremure de proporții. Intervenția umanitară în astfel de situații trebuie să fie promptă. E nevoie de un răspuns internațional coordonat și de mobilizarea rapidă a comunității de donatori, pentru că până se pun în mișcare fonduri publice, acești copii sunt pe stradă, în frig.”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

În Turcia doar, estimările arată că 13,5 milioane de oameni din 10 provincii din partea de sud a țării au fost afectați de cutremure. Mii de oameni sunt încă prinși sub ruine și fiecare oră este critică. Numărul morților crește de la oră la oră și în localitățile greu accesibile, mai ales din Siria, bilanțul real al deceselor va rămâne mult timp necunoscut.

Echipele Save the Children sunt pe teren asigurând hrană pentru copiii aflați în adăposturile din Turcia și Siria, dispozitive de încălzit, corturi, pături, saci de dormit, îmbrăcăminte, încălțăminte, precum și kituri pentru bebeluși – hrană, lapte și alte alimente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS