-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi muncitori au căzut în cuva cu ciocolată dintr-o fabrică Mars

Doi muncitori au căzut în cuva cu ciocolată dintr-o fabrică Mars

O fabrică de batoane Mars, amendată după ce doi muncitori au căzut în cuva cu ciocolată. Peste 20 de salvatori le-au sărit în ajutor

O fabrică Mars Wrigley din Pennsylvania a fost amendată de autorităţile americane de reglementare în domeniul siguranţei la locul de muncă, după ce doi angajaţi au căzut într-o cuvă cu ciocolată. Peste 20 de persoane au participat la operaţiunea de salvare, iar unul dintre muncitori a fost transportat la spital cu elicopterul, relatează BBC.

Fabrica Mars Wrigley din oraşul Elizabethtown a fost amendată cu 14.500 de dolari de către Administraţia pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Muncitorii au căzut într-un rezervor de dozare – un rezervor folosit pentru a amesteca ingredientele – pentru ciocolata Dove, un brand vândut în SUA. În alte ţări, Dove este vândută sub denumirea Galaxy.

Muncitorii erau colaboratori, care nu lucrau cu normă întreagă pentru fabrică. A fost nevoie să se facă o gaură în partea de jos a rezervorului parţial plin pentru a-i scoate afară.

Raportul autorităţii americane de reglementare cataloghează incidentul drept „grav”. Muncitorii fuseseră angajaţi pentru a curăţa rezervoarele şi nu au primit o pregătire adecvată în materie de siguranţă.

Mars şi Wrigley – doi fabricanţi americani de renume în domeniul dulciurilor, cu o vechime de peste un secol fiecare – au fuzionat în 2008. Pe lângă Dove, compania produce mai multe dulciuri populare, precum M&Ms, Snickers şi Twix.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS