1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlte persoane găsite în viaţă sub ruinele clădirilor din Turcia

Alte persoane găsite în viaţă sub ruinele clădirilor din Turcia

Salvatorii din Turcia au scos luni mai multe persoane în viaţă din clădirile prăbuşite, la o săptămână de la cel mai grav cutremur din istoria modernă a ţării. Speranţele că vor fi mult mai mulţi supravieţuitori se diminuează, iar criticile la adresa autorităţilor cresc, transmite Reuters, citat de News.ro.

În Kahramanmaras, oraş greu lovit, salvatorii munceau luni să ajungă la o bunică, o mamă şi o fiică, toate dintr-o singură familie, care păreau să fi supravieţuit, într-o cameră din rămăşiţele unei clădiri cu trei etaje, cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade care a ucis peste 37.000 de persoane în Turcia şi Siria.

Salvatorii săpau un al doilea tunel pentru a ajunge la ei, după ce o primă rută a fost blocată, iar un lanţ uman a fost format pentru a transporta molozul în găleţi.

„Am un sentiment foarte puternic că îi vom salva”, a declarat Burcu Baldauf, şeful echipei de voluntari turci. „Este deja un miracol. După şapte zile, ei sunt acolo fără apă, fără mâncare şi în stare bună”.

Supravieţuitori găsiţi luni şi în alte oraşe

Încă mai existau licăriri de speranţă. Un copil de 13 ani a fost scos în viaţă tot luni după ce a petrecut 182 de ore sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite în provincia Hatay din sudul Turciei.

O fetiţă pe nume Miray a fost recuperată în viaţă în oraşul Adiyaman din sud-estul Turciei, au declarat oficialii, în timp ce postul public de televiziune TRT Haber a declarat că o fetiţă de 10 ani a fost salvată în Kahramanmaras. Cel puţin alţi doi copii şi trei adulţi au fost, de asemenea, salvaţi.

Temperaturile scăzute au redus şansele deja reduse de supravieţuire, iar unii salvatori polonezi au anunţat că vor pleca miercuri. În oraşul sirian Alep, distrus, Martin Griffiths, şeful ONU pentru ajutor umanitar, a declarat că faza de salvare „se apropie de sfârşit”, accentul trecând pe adăposturi, hrană şi şcolarizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS