6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBebeluş înecat cu o bucată de măr, salvat de pompieri

Bebeluş înecat cu o bucată de măr, salvat de pompieri

Trei pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ au salvat viaţa unui bebeluş care se înecase cu o bucată de măr, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, citat de Agerpres.

Familia copilului locuieşte în apropierea unităţii, iar tatăl a venit la poarta detaşamentului pentru a cere sprijinul pompierilor.

„Fără să stea prea mult pe gânduri, trei pompieri au urmat bărbatul până la apartamentul de la al doilea etaj dintr-un bloc de locuinţe de vizavi. Acolo, o mamă îşi ţinea în braţe bebeluşul de un an şi jumătate care începuse să se învineţească din cauza unei bucăţi de măr cu care s-a înecat. Imediat, Ionuţ a luat copilul şi i-a aplicat manevrele pentru a-i scoate bolul alimentar. După scurt timp, copilul a început să plângă, semn că îşi revine. Costel şi Marius au fost alături de Ionuţ şi l-au ajutat pentru ca bebeluşul să trăiască”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Ulterior, pompierii au solicitat un echipaj SMURD, care a preluat copilul şi l-a transport la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Cei trei pompieri care au salvat viaţa bebeluşului sunt plutonierul adjutant şef Costel Ciocan, plutonierul adjutant Ioan Ciucanu-Stache şi plutonierul major Marius Claudiu Catană, precizează ISU Neamţ. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS