7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStoltenberg: Problema livrării de avioane de luptă Ucrainei nu e acum cea mai urgentă

Stoltenberg: Problema livrării de avioane de luptă Ucrainei nu e acum cea mai urgentă

Problema livrării de avioane de luptă Ucrainei nu e acum cea mai urgentă, deşi e o discuţie care se poartă între aliaţi, urgent e să se livreze ce s-a promis deja, precum vehicule blindate şi tancuri, a declarat marţi dimineaţă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform Agerpres.

Jens Stoltenberg a oferit acest răspuns când a fost întrebat înainte de o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina dacă pregăteşte o decizie unanimă a NATO privind livrarea de avioane de luptă Ucrainei, după cum a solicitat premierul polonez Mateusz Morawiecki la reuniunea Consiliului European de săptămâna trecută.

„Nevoia urgentă este acum să livrăm ce s-a promis deja“

„Nevoia urgentă este acum să livrăm ce s-a promis deja, să livrăm vehicule blindate, vehicule de infanterie de luptă, vehicule germane Marder, vehicule americane Bradley, şi bineînţeles, de asemenea, tancuri de luptă, Leopard, şi celelalte tancuri de luptă care au fost promise. Şi vedem că aliaţii îşi intensifică livrările. Avem nevoie de instrucţie, avem nevoie de echipament, avem nevoie de muniţie şi este exact ceea ce furnizează aliaţii şi va reprezenta o chestiune principală la reuniunea de astăzi de la NATO”, a declarat el.

Este important ca Aliaţii să se asigure că există muniţie

El a subliniat că este important ca Aliaţii să se asigure că există muniţie şi toate celelalte lucruri necesare pentru celelalte sisteme deja livrate.

„Aşa că problema avioanelor de luptă nu este cea mai urgentă acum. Dar este o discuţie care se poartă. Aşa cum am spus mai devreme, avem consultări în desfăşurare între aliaţi privind tipurile de sistem pe care trebuie să le livrăm Ucrainei. Acest lucru va continua şi am evoluat. Acest tip de sprijin pe care îl furnizăm Ucrainei s-a schimbat şi a evoluat în timp”, a mai spus Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a fost întrebat, de asemenea, dacă Alianţa ar putea lua o decizie în sensul de a face primul pas în a se angaja să instruiască piloţii ucraineni pe avioane de luptă, aşa cum a făcut deja Marea Britani.

„Aveţi dreptate că unii aliaţi, precum Regatul Unit, au început instruirea piloţilor şi aliaţilor şi există o conversaţie în desfăşurare între aliaţi în privinţa livrării de avioane de luptă Ucrainei. Dar, aşa cum am spus, principala noastră prioritate este nevoia urgentă de a asigura arme grele, sisteme de apărare aeriană moderne, muniţie şi toate lucrurile de care este nevoie pentru a ne asigura că Ucraina primeşte sistemele moderne şi avansate, care au fost deja promise şi care pot fi foarte importante pe câmpul de luptă”, a estimat Stoltenberg

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS