5.1 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFructe și legume cu porția în unele magazine din Marea Britanie

Fructe și legume cu porția în unele magazine din Marea Britanie

Unele magazine din Marea Britanie au introdus limite temporare în ceea ce priveşte numărul de fructe şi legume pe care le pot achiziţiona clienţii, pentru a le asigura disponibilitatea pentru toată lumea, pe fondul unei penurii a acestor produse, a confirmat pentru AFP federaţia comercianţilor, BRC (British Retail Consortium), citată de Agerpres.

„Condiţiile meteorologice dificile din sudul Europei şi Africa de Nord au perturbat recoltarea anumitor fructe şi legume, mai ales roşii şi ardei, a explicat Andrew Opie, responsabil al federaţiei.

Perturbările „ar urma să dureze câteva săptămâni”, a menţionat Opie, adăugând că „supermarketurile sunt capabile să gestioneze problemele lanţului de aprovizionare şi lucrează cu agricultorii pentru a asigura accesul clienţilor la o gamă largă de produse proaspete”.

„Ca şi alte supermarketuri, am introdus o limită temporară de trei pentru fiecare produs la un foarte mic număr de fructe şi legume”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al lanţului de magazine Asda. Măsura vizează loturile de roşii, ardei, castraveţi, salată, broccoli, conopidă şi zmeură.

Criza de aprovizionare în sectorul alimentar, anunțată din decembrie

Dincolo de aceste probleme punctuale, agricultorii britanici au avertizat în decembrie că Regatul Unit se îndreaptă hotărât spre o criză de aprovizionare în sectorul alimentar, din cauza creşterii costurilor cu care se confruntă cei care lucrează în acest sector.

Marţi, cu prilejul conferinţei anuale a NFU (National Farmers’ Union), principalul sindicat agricol din Marea Britanie, guvernul de la Londra a anunţat subvenţii în valoare de peste 168 de milioane de lire sterline destinate agricultorilor britanici, în cursul acestui an, pentru a „stimula inovaţia, a susţine producţia alimentară, a ameliora sănătatea şi bunăstarea animalelor şi a proteja mediul”.

Aceste subvenţii vor fi acordate în paralel cu lansarea de „programe de gestionare ecologică a terenurilor”, care urmează să înlocuiască ajutoarele europene în urma Brexitului, a precizat executivul britanic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS