Comisia Europeană a prezentat miercuri propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum şi noi dispoziţii pentru a facilita aplicarea normelor de circulaţie la nivel transfrontalier, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Anul trecut, peste 20.000 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, biciclişti şi utilizatori de scutere şi motociclete.
Noile norme vor îmbunătăţi siguranţa pentru toţi participanţii la trafic
Potrivit CE, noile norme vor îmbunătăţi siguranţa pentru toţi participanţii la trafic şi vor ajuta UE să îşi realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero şi pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete şi vehicule cu două roţi, precum şi de pietoni.
Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăţa să conducă şi vor putea obţine un permis de conducere. Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani şi să lucreze ca şoferi profesionişti de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto, conform Agerpres.
Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere
„Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin măsuri care includ: o perioadă de probă de cel puţin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului şi o normă de toleranţă zero pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Acest lucru este esenţial deoarece, chiar dacă şoferii tineri reprezintă doar 8% din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani. În plus, se oferă posibilitatea tinerilor de a-şi susţine testul şi de a începe conducerea acompaniată de autoturisme şi camioane începând cu vârsta de 17 ani, pentru a dobândi experienţă de conducere auto”, se precizează în documentul citat.
Va fi adaptată formarea şi testarea conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora
De asemenea, va fi adaptată formarea şi testarea conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora cu privire la prezenţa utilizatorilor vulnerabili pe şosea. Acest lucru va contribui la îmbunătăţirea siguranţei pentru pietoni, biciclişti, precum şi pentru utilizatorii de scutere electrice şi biciclete electrice, pe măsură ce UE trece la o mobilitate urbană mai durabilă. Va exista o evaluare mai bine direcţionată a aptitudinii din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajaţi să îşi actualizeze aptitudinile şi cunoştinţele de conducere pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnologice.
Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială
Pentru a simplifica recunoaşterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai uşoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeaşi ordine de idei, pentru cetăţenii din ţări din afara UE cu standarde comparabile de siguranţă rutieră va fi mai uşor să îşi schimbe permisul de conducere cu unul UE.
Normele de testare actualizate vor ţine seama de tranziţia către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoştinţele şi competenţele legate de sistemele avansate de asistenţă la conducere şi de alte tehnologii automatizate. Şoferii începători vor fi, de asemenea, informaţi cu privire la modul în care stilul lor de conducere are un impact asupra emisiilor lor – de exemplu, momentul schimbării treptelor de viteză. În cele din urmă, masa permisă a unui vehicul din categoria B va fi ajustată pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi, deoarece vehiculele cu emisii zero care funcţionează pe bază de baterii pot fi mai grele.