0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNou sprijin financiar pentru alte patru obiective din Târgu Jiu afectate de cutremur

Nou sprijin financiar pentru alte patru obiective din Târgu Jiu afectate de cutremur

Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanţă de urgenţă care aprobă Programul naţional de investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase” care va include toate şcolile încadrate în risc seismic 1. Guvernul intenționează să stabilească  proceduri simplificate și termene cât mai scurte pentru consolidarea clădirilor în care funcționează aceste școli.

„Vorbim despre proceduri simplificate pentru a ajunge la consolidarea clădirilor acestor școli. Procedura prevede ca Ministerul Educației Naționale, care gestionează această listă, să transmită Ministerului Dezvoltării după intrarea în vigoare a ordonanței lista actualizată a clădirilor de școli cu risc seismic 1 care va fi urmat de un ordin de ministru al Dezvoltării prin care aceste clădiri vor fi incluse în programul național de consolidare. Se va trece direct la întocmirea unui proiect tehnic astfel încât să scurtăm perioada de întocmire a acestor documentații,” a spus ministrul Dezvoltării Attila Cseke.

Ministrul Dezvoltării Attila Cseke a adăugat că, prin această măsură Executivul a închis toate formele de sprijin pentru toate şcolile care au fost evaluate şi la care au fost constatate pagube de către experţii trimişi din dispoziţia ministrului Dezvoltării.

Totodată, Guvernul a aprobat un nou sprijin financiar pentru alte patru obiective de pe raza municipiului Târgu Jiu care au fost afectate de cutremurele din judeţul Gorj, de luna trecută.

Săptămâna trecută Guvernul a mai alocat 51, 47 milioane de lei pentru finanţarea a 16 școli din Gorj, afectate de cutremur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS