5.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO clinică și o firmă de construcții, prinse că furau curent electric

O clinică și o firmă de construcții, prinse că furau curent electric

O clinică medicală din Galați este acuzată că a furat curent, în sediul unde sunt cabinete medicale, piscine, restaurant şi chiar un hotel, timp de aproape doi ani. În aceeași situație se află și o firmă de construcții din același oraș, pagubele totale fiind estimate la aproximativ 100.000 de euro, informează Observatornews.

După ce a primit sesizări, poliţia a făcut percheziţii la o clinica medicală și o firmă de construcții din Galați, iar acolo au găsit branşamente ilegale.

Poliţiştii au deschis două dosare penale pentru furt şi folosire de branşamente ilegale după ce au descoperit că întreaga cantitate de energie consumată nu era contorizată. 

Reprezentanții companiei de furnizare a energiei încearcă să stabilească prejudiciul real. Contoarele vor fi analizate pentru a se vedea când au înregistrat consum ultima oară.

Conform unor informații neoficiale, cele două societăți comerciale furau curent electric de aproximativ doi ani, iar prejudiciul se ridică la peste 100.000 de euro. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS