4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePSD vrea să taxeze casele de marcat la care clienți își scanează singuri produsele

PSD vrea să taxeze casele de marcat la care clienți își scanează singuri produsele

Decizia retailerului francez Auchan de a renunța la casieri a dus la apariţia unui val de nemulţumiri printre români pe reţelele de socialiazare. În acest context, PSD va propune o serie de măsuri pentru a fi discutate în coaliţie, inclusiv taxarea self-checkout, potrivit unor surse guvernamentale, informează Observatornews

    Astfel, conform calculelor PSD, un ”self-pay” ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim.

    De asemenea, clienții ar putea fi încurajați să folosească o procedură de obținere la casă a unei reduceri de 1-5% din bonul de cumpărături, dacă își scanează singuri produsele.

    Nu în ultimul rând, conform surselor citate, o altă măsură care ar putea fi prevăzută într-un eventual proiect de lege este ca la aceste case de marcat de tip ”self-pay” să se afle întotdeauna și un asistent ”uman”, care să supravegheze și să ajute clienții.

    Social-democrații pretind că măsuri asemănătoare sunt în vigoare deja în Belgia.

    Auchan susține că peste 60% din încasările cumpărturilor se realizează la casele rapide self check-out

    Retailerul francez Auchan a decis să renunţe la casieri în favoarea serviciilor self-service. Procesul se va implementa treptat, în prezent doar 12 magazine Auchan din București, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara sunt echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei.

    Deşi reprezentanţii magazinului au promis că nu vor da casierii afară, ci le vor găsi alte joburi în cadrul companiei, românii nu au privit cu ochi buni măsura, unii îndemnând chiar la boicotarea lanţului de supermarketuri. Românii sunt nemulţumiţi pentru că, spun ei, măsura va duce la dispariţia unor joburi ceea ce înseamnsă şi taxe mai puţine la stat iar marile lanţuri ies în câştig la final: clienţii fac treaba casierilor, fără niciun beneficiu în plus. 

    Potrivit Auchan, peste 60% din încasările cumpărturilor se realizează la casele rapide self check-out, acest comportament fiind accentuat cu precădere în ultimii doi ani. De asemenea, mai multe magazine din rețea înregistrează deja o utilizare exclusivă a caselor în care scanarea și plata produselor se fac în regim self check-out. Casierii evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier clienți, mai susţine retailul francez.

    ȘTIRI VIDEO GdS

    ȘTIRI GdS