12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘofer amendat cu 21.000 lei și cu permisul suspendat 780 zile

Șofer amendat cu 21.000 lei și cu permisul suspendat 780 zile

Un tânăr, de 19 ani, din localitatea Răcăciuni, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore şi a primit o sancţiune record pentru comiterea mai multor abateri la regimul rutier, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, citat de Agerpres.

Faptele au fost comise pe 26 februarie, când bărbatul a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor rutieri, în localitatea Răcăciuni,

„La vederea poliţiştilor, conducătorul auto a accelerat, a efectuat manevre de viraj stânga-dreapta, a circulat pe sensul opus de deplasare, astfel punând în pericol real siguranţa participanţilor la trafic”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Oana Irina Năforniţă.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Răcăciuni, fapt pentru care s-au desfăşurat activităţi în vederea depistării acestuia.

Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul avea înmatricularea suspendată, dar avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare provizoriu atribuit altui autovehicul, cu valabilitate până la 2 aprilie 2020.

„Din verificări s-a stabilit faptul că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 16 februarie 2023. La data de 6 martie 2023, a fost depistat şi s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu 21.605 lei şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 780 zile pentru încălcarea normelor rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS